Multimile. Totul sau aproape totul s-a intamplat din cauza lor. Oamenii, cand stiu ca nu sunt singuri, cand stiu ca pot sa se piarda, sa se dizolve intr-o masa care ii inglobeaza si ii depaseste, o masa alcatuita din mii de chipuri asemenea lor. Iti poti spune intotdeauna ca vina e a celui care ii mobilizeaza, ii indeamna, ii face sa danseze ca pe o vipera infasurata in jurul unui baston si ca multimile nu mai sunt constiente de gesturile si de viitorul lor sau de drumul pe care o apuca. Dar asta e o minciuna. Adevarul este ca multimea este ea insasi un monstru. Isi da nastere singura, corp imens compus din mii de alte corpuri constiente. Si mai stiu ca nu exista multimi fericite. Nu exista multimi pasnice. Si chiar in spatele rasetelor, al zambetelor, al muzicilor si al refrenurilor, sangele se infierbanta si freamata, se intoarce asupra lui insusi si o ia razna, fiind atat de asmutit si de rascolit in propiul sau vartej.
~ 0 comentarii: ~
Trimiteți un comentariu